Distribuirea alimentelor - liste suplimentare

În atenţia beneficiarilor de produse alimentare în conformitate cu Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate POAD 2015/2016, facem următoarele precizări: Distribuirea alimentelor pe listele de suplimentare va începe cu data de 05 octombrie 2016, orele 8,30 şi se va face de la depozitul situat în Arad, str. Pădurii nr. 24 (lângă Piaţa Obor). Programul de distribuire este de luni până vineri, între orele 8,30 – 17, 00. Predarea alimentelor se face în baza listelor de suplimentare aprobate prin Dispoziția Primarului nr. 2684 din 29.09.2016, categoriile de beneficiarii fiind, în conformitate cu prevederile legale, acceași ca pe listele inițiale, respectiv:

Persoanele încadrate în grad de handicap (accentuat sau grav)

Beneficiarii de alocație pentru susținerea familiei

Beneficiarii de venit minim garantat

Pensionarii (care au pensie sub 450 lei)

Șomerii (care au indemnizație sub 450 lei)

Beneficiarii se vor prezenta personal, cu actul de identitate în original. Fiecare beneficiar va primi 2 cutii identice. Menționăm că alimentele se vor distribui în limita stocului disponibil. Pentru informaţii suplimentare, cei interesaţi se vor adresa la următorul număr de telefon: 0724 334604.

Înapoi la Articole