ZIUA PORŢILOR DESCHISE LA DDAC
ZIUA PORŢILOR DESCHISE LA DDAC

Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară Arad a organizat ieri o serie de manifestări derulate sub egida „Ziua Porţilor Deschise”. Cu acest prilej, porţile serviciilor din cadrul DDAC Arad au fost deschise vizitatorilor.

„Prin această sărbătoare am vrut să facem cunoscute serviciile oferite în cadrul Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară. Vrem să promovăm în rândul arădenilor aceste servicii, să-i informăm despre posibilităţile pe care instituţia noastră le are. Noi realizăm ansamblul de măsuri, programe, activităţi profesionalizate, servicii specializate de protejare a persoanelor, grupurilor şi comunităţilor cu probleme speciale, aflate în dificultate, care nu au posibilitatea de a realiza prin mijloace şi eforturi proprii un mod normal şi decent de viaţă” a declarat Oana Pârvulescu, director general la DDAC Arad.

De „Ziua Porţilor Deschise” au avut loc expoziţii cu produse (tablouri, felicitări, bijuterii handmade) realizate de tinerii cu dizabilităţi din cadrul Atelierului Creativ, de cei ai Centrului Social cu Destinaţie Multifuncţională Tarafului şi de beneficiarii Centrului de zi pentru vârstnici Căpitan Ignat.

Vârstinicii de la Centrul de Îngrijire de pe Bodrogului şi cei care au ţinut să le fie alături s-au bucurat şi de un program muzical oferit de formaţia „Banda lui Iosif Moldovan”. Tot aici elevii de la Şcoala Gimnazială „Iosif Moldovan” Arad au susţinut un recital de dans artistic.

La Complexul Curcubeu, cei mici au avut parte de activităţi practice, încununate cu o expoziţie intitulată sugestiv „Curcubeu”.

În Centrele de Zi Pentru Vârstnici din cartierele Aradului au avut loc o serie de activităţi şi programe artistice, menite să aducă cel puţin un zâmbet pe feţele celor aflaţi la vârsta amintirilor.

Arădeni de toate vârstele au „intrat” aşadar pe ”porţile deschise” ale DDAC, graţie unei manifestări ce se doreşte a deveni tradiţională, a unei instituţii cu un rol important în viaţa social a oraşului.

„Dorim să sensibilizăm populaţia Aradului în legătură cu importanţa implicării societăţii civile şi a colaborării acesteia cu DDAC. Totul pentru a găsi un mod concret de rezolvare a nevoilor semenilor noştri, un pas important spre a deveni o mare familie. Nu pot să nu aduc mulţumiri Primăriei Municipiului Arad şi Consiliului Local, pentru că fără implicarea şi sprijinul lor activităţile desfăşurate în cadrul DDAC ar fi mult mai puţine” a completat Oana Pârvulescu, director general al DDAC Arad.

Putem menţiona că la reuşita manifestării şi-au adus contribuţia angajaţii instituţiei arădene, consilieri locali, reprezentanţi ai Poliţiei Locale, administratorul judeţului Arad şi reprezentanţi ai celor două instituţii arădene de învăţământ superior.

Înapoi la Articole